Imaginea Revolutiei Române din 1989 si a revolutionarilor (I)

Fragment de convorbire cu Raymond Luca, senator pentru diaspora (2008 - 2012), presedinte al Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989 (2009 - 2012), pentru GRAPHIC ARTS & MEDIA BUSINESS REVIEW si PORTALUL REVOLUTIEI
http://www.youtube.com/watch?v=SyYbnexxhv4

Raymond Luca

Raymond Luca: ... ultimul, ultimul ceas, ca sa spun asa, pentru ca in opinia mea ei nu mai au multe sanse pentru a fi cu adevarat rasplatiti, recunoscuti, ca societatea sa le acorde o recunostinta meritata. Iar mesajul meu este unul foarte pragmatic: in anul urmator, avem alegeri europarlamentare; revolutionarii, daca vor sa mai arate in tara asta ca exista si ca reprezinta ceva cu adevarat semnificativ, vor trebui sa faca urmatorul lucru: vor trebui sa se retraga din toate structurile politice in care se afla in momentul de fata, indiferent de cum se cheama partidul respectiv, pentru ca nici unul din partidele mari de astazi nu le-a recunoscut...

Sorina Dascalu: ... toti revolutionarii?

R.L.: Toti.

S.D.: Adica nimeni sa nu mai aiba aceasta apartenenta la o grupare politica...

R.L.: Toti. Cu atat mai mult cei care detin si functii importante. Deci, daca vor cu adevarat sa fie liberi, trebuie sa se retraga din aceste structuri politice toti. Al doilea pas: trebuie ca toti sefii de asociatii care sunt, multi dintre ei, din anii 90 si pana astazi, sa faca un pas in spate, sa plece din aceste functii. Asociatiile respective sa-si aleaga structuri de conducere noi, in care oamenii pe care ii aleg sa fie oameni de succes in societate, oameni care au dovedit, prin propriile lor forte, ca sunt in stare sa faca ceva in aceasta societate, nu sa astepte mila partidelor. Si, in sfarsit, al patrulea lucru pe care ii sfatuiesc sa-l faca este sa-si aleaga un reprezentant, sa sustina un candidat independent, unul singur, un candidat independent la alegerile europarlamentare.

S.D.: De ce unul singur?

R.L.: Pentru ca... asa ar fi un candidat independent, nu o lista. Ca sa faci o lista, trebuie sa fii o alta structura, o structura politica. Dar ei pot, cei douazeci si ceva de mii, cati sunt, plus familiile lor, plus prietenii lor, sa dovedeasca ca intr-adevar pot reprezenta ceva in tara asta. A alege un europarlamentar independent, sustinut de catre revolutionari, ar insemna un semnal extrem de puternic pe care l-ar da clasei politice. Ca inca mai reprezinta ceva. Si aceasta reprezentare, faptul ca reprezinta suficient de multi ca sa poata alege un europarlamentar independent, trebuie sa dea de gandit partidelor legat de miscarea revolutionara si de demersurile pe care trebuie sa le faca pentru ca sa-i reinstaleze, ca sa zic asa, in drepturi.

S.D.: Sa inteleg ca in prezent noi nu avem... (noi romanii) un europarlamentar revolutionar?

R.L.: Nu.

S.D.: Deci nu exista... dintre cei care sunt... sau nu stiti?

R.L.: Nu. Din cate stiu, nu exista. Sau, daca cineva dintre europarlamentari a avut de-a face cu Revolutia intr-o forma sau alta, sa zicem ca a fost la Revolutie, modul in care se manifesta nu are nici o legatura cu miscarea revolutionara. Nu. Miscarea revolutionara trebuie sa aleaga un om dintre ei, sa fie in stare sa se uneasca suficient de puternic ca sa reuseasca sa aleaga un astfel de europarlamentar din randurile lor.

S.D.: Dar in Parlamentul Romaniei exista. Revolutionari...

R.L.: Exista, da. Exista un numar de senatori si de deputati care...

S.D.: Si sunt ei sustinuti de revolutionari? Ca revolutionari care ar putea sa faca si in acest sens ceva mai mult? Deci ca parlamentari, dar si ca revolutionari?...

R.L.: O parte dintre ei sunt membri ai Comisiei Parlamentare. Au fost intotdeauna. Comisia asta Parlamentara, hai sa spunem legata de aplicarea Legii 341, este in momentul de fata a patra astfel de comisie. A fost o prima comisie condusa de senatorul Sergiu Nicolaescu, apoi o comisie condusa de deputatul Vasile Cutean, apoi comisia condusa de mine si astazi comisia condusa de un alt revolutionar, Cristian Sefer. Deci, parte din parlamentarii care sunt revolutionari sunt la aceasta comisie. Si, fiind in aceasta comisie, sigur ca rolul lor este sa ajute miscarea revolutionara. In ce masura au reusit, cat de mult au reusit, este de discutat, desigur. Dar mai exista si alti parlamentari, atat in Senat cat si in Camera Deputatilor, care au calitatea de revolutionar. Nu am vazut, nici in mandatul meu, si cu atat mai putin stiu in alte mandate, ca acestia sa aiba macar o atitudine, adica sa aiba o atitudine pozitiva sau...

S.D.: Sa-si expuna macar punctul de vedere atunci cand apar probleme specifice.

R.L.: Da, foarte rar. Foarte rar.

S.D.: Dar le este cerut acest punct de vedere?...

R.L.: Dar eu nu am ridicat chestiunea aceasta legata de alegerea unui europarlamentar independent sustinut de revolutionari ca sa faca el ceva la Bruxelles pentru revolutionari. Daca face ceva la Bruxelles pentru revolutionari, e foarte bine. Si ar putea sa faca. Ma gandesc ca ar putea sa aiba o agenda legata de revolutionari si la Bruxelles, la institutiile europene, unde exista, ca sa spun asa, serioase atributii care ar putea sa ajute si revolutionarii. Dar e mai putin important. Importanta este lovitura de imagine pe care ar da-o revolutionarii in Romania daca ar fi in stare sa aleaga unul dintre cei 31 de europarlamentari. Romania va avea 31 de europarlamentari, iar revolutionarii daca sunt, vor fi uniti, vor avea unul dintre ei.    

Sorina Dascalu

Fragment de convorbire cu Raymond Luca

... niciodata revolutionarii romani nu au fost invitati la un astfel de eveniment in tara, sub arcadele Arcului de Triumf din Bucuresti...

Fragment de interviu cu Raymond Luca, senator pentru diaspora (2008 - 2012), presedinte al Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989 (2009 - 2012), pentru GRAPHIC ARTS & MEDIA BUSINESS REVIEW si PORTALUL REVOLUTIEI (Bucuresti, 20.11.2013)

Sorina Dascalu: Stimate domnule senator, din cauza evenimentelor politice interne ale ultimilor ani, Revolutia Romana si revolutionarii revin în atentia strainatatii si a diasporei. Ce se poate spune despre imaginea celor care au schimbat regimul in 1989, în perceptia celor din afara granitelor tarii, mai ales daca strainii apartin unor spatii social-politice (culturale, economice etc.) de interes pentru Romania in privinta parteneriatelor deja existente sau a celor dorite? Cum sunt revolutionarii vazuti astazi? Ce se stie sau se vrea a sti despre ei?

Raymond Luca: Nu cred ca revolutionarii si Revolutia Romana mai sunt in atentia strainatatii in acesti ultimi ani. Au fost atunci, in decembrie 1989, cand se stie ce emotie deosebita au creat imaginile TV transmise de posturi din intreaga lume. Odata cu procesul Ceausestilor si apoi cu primele mineriade din 1990, imaginea tarii a avut mult de suferit, implicit si imaginea Revolutiei.
In ultimii ani nu am remarcat vreun interes expres legat de acest subiect. Evident se stie ca in Romania a avut loc o Revolutie, si inca una sangeroasa, dar nu cred ca faptul in sine constituie un reper istoric dezbatut in societatile occidentale.
In 2009, la aniversarea a 20 de ani de la Revolutia de Catifea din Cehoslovacia, am reprezentat Senatul Romaniei la aceste festivitati. In luarile mele de cuvant, la Praga, respectiv Bratislava, am prezentat, asa cum m-am priceput, Revolutia din Romania in ce a fost ea mai deosebita fata de celelalte schimbari de regim din Europa de Est: represiunea violenta si eroismul popular din decembrie '89, in principal. Am facut-o intr-o companie extraordinara, din care nu a lipsit regretatul Vaclav Havel, dar si alti reprezentanti de marca din tarile est-europene prezenti la evenimente. Cu aceasta ocazie, am vizitat si un muzeu dedicat Revolutiei de Catifea si evident ca m-am gandit cat de mult ne-ar trebui si noua un astfel de muzeu. Am avea multe de prezentat si ar fi foarte util recuperarii imaginii revolutionarilor.
In acelasi an, 2009, o delegatie de revolutionari a participat la ceremoniile dedicate daramarii zidului Berlinului. Din cate stiu, au fost primiti cu cinste si onoare si au avut intalniri cu lideri europeni de marca.
Tot in 2009 am condus o delegatie de revolutionari la Paris, unde am depus o coroana de flori la mormantul eroului necunoscut aflat in incinta Arcului de Triumf. Ceremonia a avut loc chiar de ziua armistitiului (din primul razboi mondial), pe 11 noiembrie. Am avut cinstea si onorea de a aprinde flacara sacra si de a primi, impreuna cu delegatia de revolutionari, onorurile oferite de o garda militara si de veterani francezi prezenti la eveniment alaturi de o numeroasa asistenta formata din turisti si curiosi. Evenimentul a fost publicat in presa franceza si in publicatia ambasadei Romaniei la Paris. Este de prisos sa mai spun ca niciodata revolutionarii romani nu au fost invitati la un astfel de eveniment in tara, sub arcadele Arcului de Triumf din Bucuresti, de exemplu. Acum, si prin stradania mea, au si o zi nationala, 22 decembrie, Ziua Victoriei Revolutiei Romane si a Libertatii, un bun prilej ca sa li se dedice o astfel de festivitate. Se apropie aniversarea a 25 de ani de la Revolutie si experienta celor din Cehia si Slovacia ar putea fi repetata si de statul roman. Daca s-ar vrea.

S.D.: Ca reprezentant al diasporei in Parlament, ati avut mai multe teme de activitate daca nu “revolutionare”, cel putin innoitoare (legea electorala, redobandirea proprietatilor confiscate de statul roman, omologarea conditiilor de pensionare a romanilor din afara, respectiv a vechimii in munca in profesii din strainatate similare celor din Romania, sprijinul la repatriere etc.). Care dintre acestea au avut rezultate mai bune, care au insemnat reusite pentru dv?

R.L.: Am fost in mandatul trecut nu doar presedinte al comisiei pentru revolutionarii din decembrie '89, dar si un membru activ al comisiei de politica externa. Principala realizare ca membru in aceasta comisie, dar si ca reprezentant al diasporei, a fost infiintarea consulatului general al Romaniei la Vancouver (British Columbia, Canada). Am facut acest amendament la buget in doi ani la rand. De fiecare data mi-a fost respins, dar in 2010, guvernul Boc s-a razgandit si a decis infiintarea acestui consulat. Am fost invitat la ceremonie, alaturi de ministrul de externe de atunci si ambasadorul Romaniei. Pentru mine a fost o realizare cu care ma mandresc si pe care o consider utila pentru cele aprox. 10.000 de familii de romani care locuiesc in vestul Canadei si care pana la acel moment nu au avut parte de serviciii consulare rezonabile oferite de statul roman. O alta realizare cu care ma mandresc este ratificarea acordului de "social security" intre Romania si Canada. Acest acord de care beneficiaza toti romanii imigranti in Canada si care au imigrat inainte de a avea minim 15 ani vechime pentru pensie intr-o profesie in tara, deci in principal oameni tineri, a fost initiat de guvernul Tariceanu. Negocierile au fost continuate si in mandatul Boc cu destule sincope. Rolul meu a fost de a accelera procesul de negociere si apoi, dupa semnarea acordului de catre cele doua guverne, sa fac un lobby intens atat in Parlamentul Canadei, dar si in cel al regiunii Quebec pentru ratificarea cat mai rapida a acordului si intrarea sa in vigoare. In acest sens, m-am intalnit cu presedintele Senatului Canadian de atunci, dl. Noel Kinsella chiar la resedinta acestuia din Frampton, cu senatori si deputati din Parlamentul din Ottawa, dar si din Quebec Ville.
Pe finalul mandatului am initiat negocierile pentru un acord similar intre Romania si Statele Unite. Sper din toata inima ca si acesta va fi dus la bun sfarsit.


S.D.: Exista multi revolutionari romani plecati la munca in afara? Aveti cunostinta despre viata revolutionarilor din diaspora? Ati incercat sa faceti ceva si pentru ei si modul in care ei au fost (sunt) receptati de opinia publica straina?
R.L.: Cred ca sunt destui revolutionari plecati din tara incepand cu 1990. Am cunoscut cativa in Canada, in Montreal, oameni seriosi, care nu am nici o indoiala ca sunt bine vazuti in comunitatile in care traiesc. Am mai cunoscut si revolutionari plecati in 1990 in Italia, cu ocazia CM de fotbal, dar si pentru tratament. Din pacate cei mai multi dintre ei nu au stiut la timp de aparitia legii 341 / 2004 si nu si-au depus dosare de preschimbare a certificatelor obtinute pe legea 42 / 1990 in timp util. Ori nu au tinut legatura cu asociatiile din tara, ori n-au fost interesati, cert este ca nu am putut sa-i ajut. Au ajuns la mine prea tarziu, dupa ultimul termen de depunere a dosarelor de preschimbare.


S.D.: Sunteti o personalitate politica destul de mediatizata, care in general a impus respectul cuvenit cand s-a aflat in fata presei. Cu toate acestea, s-a rostit deseori, in materiale in care apareati si dv, formula: “scandal montat”. Ati fost abordat in maniere diferite si cu privire la activitatea dv legata de revolutionari, inclusiv cu subiectivism, tendentios, inclusiv cu agresivitate, poate chiar “la ordinul” cuiva care dorea manipularea opiniei publice. Aveti, asadar, si o experienta considerabila in raporturile mai putin obiective (din partea lor) cu ziaristii. Ce credeti despre modul in care oamenii de presa comunica azi cu revolutionarii? Se vorbeste despre revolutionari cu profesionalism si minim respect deontologic?
R.L.: Atunci cand am plecat in SUA in '96, dupa finalul mandatului de deputat, am declarat ca locul unora ca mine, adusi in politica de valul revolutionar din '89, trebuie sa fie luat de profesionisti in ale politicii, oameni care vad politica drept o cariera. Cand m-am intors in 2008 am constatat ca, din pacate, oamenii politici, cei mai tineri in special, sunt de o calitate indoielnica, slab pregatiti, fara prea multa cultura politica, in schimb extrem de pragmatici. Este o descriere foarte politicoasa. Dar impresia proasta pe care mi-au facut-o multi politicieni actuali a fost intrecuta de reprezentantii presei. Jurnalistii, reporterii de prima linie sunt total nepregatiti in meseria lor si nici nu dau semne ca ar vrea sa se pregateasca. Cei vechi, batranii (acum) editorialisti, sunt inraiti in rele. Este evident impresia mea foarte subiectiva. Presa NU mai este independenta. Este doar un vehicul folosit de cercuri politice si economice pentru interesele lor private si nu pentru interesul general al societatii. Aici s-a ajuns. Am constientizat acest lucru destul de repede dupa revenirea in tara. Deci atitudinea mea fata de presa a fost extrem de reticenta si am incercat sa fiu cat se poate de selectiv. De altfel in ultimul an de mandat am refuzat sa mai particip la orice emisiune TV, indiferent de post, am refuzat orice interviu. Singura participare TV din ultimul an de mandat a fost legata de alegerile prezindentiale din SUA, dar tin minte ca nici aceea nu mi-a priit!
O serie de jurnalisti, sau asa-zisi jurnalisti, si-au facut un titlu de glorie in a terfeli imaginea si a Revolutiei (teorii conspirationiste), dar si a revolutionarilor. Campania de presa a aparut odata cu criza economica, in 2008, cand dintr-odata indemnizatia revolutionarilor a devenit "indecenta". Sigur, intr-o perioada cand majoritatea populatiei suferea de lipsuri, cand s-au taiat salarii si pensii, indemnizatia a fost perceputa ca fiind nemeritat de mare. De aici insa si pana la o campanie otravita, plina de exagerari si de minciuni este mult. Nici revolutionarii n-au ajutat, sau mai bine zis, au ajutat de multe ori in rau. Dar asta-i alta discutie pe care, daca doriti, o vom aborda separat.
Aici am si eu o vina. Puteam sa fac mai mult. Sa intervin, sa fac conferinte de presa, sa atac la randul meu. Pe de-o parte am fost rar invitat la emisiuni TV care sa dezbata acest subiect si deci am avut rar prilejul sa demontez public aceasta campanie, iar pe de alta, am ales o strategie paguboasa, aceea de a face cat mai putin zgomot, crezand, in mod gresit, ca daca nu amplific si eu tot taraboiul, exista sansa ca scandalul de presa sa treaca, asa cum trec multime de alte scandaluri, fara consecinte. M-am inselat, asa cum se stie. Totusi, ca o mica scuza, va rog sa cititi discursurile mele din Parlament, cu ocazia sesiunilor solemne dedicate Revolutiei, trei la numar, cand am spus lucrurilor pe nume. Le gasiti pe site-ul Senatului. Totodata, de fiecare data cand am fost invitat la diverse congrese si alte adunari ale revolutionarilor, mesajul meu a fost identic: un apel la unitate, la reformare a miscarii revolutionare pornind cu inlocuirea sefilor de asociatii care si-au trait traiul si si-au mancat (cu prisosinta) malaiul. In ce masura am fost ascultat, va las pe dvs sa apreciati.


S.D.: Ati declarat intr-un articol din Sibianul (11 sept. 2006) ca v-ati angajat sef de serviciu la Ministerul Culturii doar pentru a putea sprijini mai usor o campanie de PR politic libera (in presa scrisa), la inceputul lui 1990. Sa va asigurati, adica, de corectitudinea promovarii imaginii unei formatiuni politice in peisajul mediatic dominat de o alta. Considerati acest act, in conjunctura primaverii anului 1990, ca fiind unul “revolutionar”?  Sau “reformator”?
R.L.: Consider ca decizia mea de a lucra la Ministerul Culturii a fost una pragmatica. Nimic revolutionar, sau reformator in asta.

S.D.: Ati fost deputat de Sibiu, probabil ca pastrati legaturi speciale cu acest centru important al tarii. La 1380, la Sibiu a fost documentata prima scoala de pe teritoriul actual al Romaniei. 1508: la Sibiu s-a tiparit pentru prima data o carte in Romania (in limba slavona). La 1544 - a fost imprimata la Sibiu prima carte in limba romana. Sibiul a fost capitala a Transilvaniei candva, aproape 100 ani (intre anii 1692-1791), inca vreo 15 mai tarziu, pe la 1850. In 1788, la Sibiu apare primul ziar din Transilvania. Tot in 1788 - primul teatru de pe teritoriul actual al Romaniei este la Sibiu. 1817 - Primul muzeu din Romania, Muzeul National Brukenthal este deschis de asemenea la Sibiu. Mai sunt si alte pionierate sibiene, mai straine de activitatea mea, cum ar fi, la 1896 - prima linie electrica din Sud-Estul Europei. Glumind putin, si prima gradina zoo din Romania, tot in Sibiu... Sibiul a fost capitala culturala europeana in 2007. Putem, cred, afirma ca Sibiul este unul dintre orasele revolutionare si reformatoare prin excelenta. Cum mai sunt perceputi azi revolutionarii sibieni? Este posibil ca romanii sa fi uitat, din cauze nedeslusite, ca unii dintre cei mai buni dintre noi (noi, romanii) s-au aflat si se afla inca acolo? Este posibil ca mass-media din Romania sa fi sters din memoria tuturor increderea consolidata in timp in verticalitatea sibienilor?  
R.L.: Observ ca v-ati documentat serios in legatura cu Sibiul!
S.D.: Graphic Arts & Media este o revista dedicata tuturor tipurilor de media, dar in primul rand poligrafiei, domeniu in care sibienii au excelat dintotdeauna.
R.L.: Sunt impresionat si va spun sincer ca am aflat si eu cateva noutati cu aceasta ocazie. In acel mandat, foarte indepartat in memoria mea, am cunoscut revolutionari din Sibiu. Intre ei pe Puiu Fesan. Era si greu sa nu-l cunosc, caci unchiul lui ‘mi-era partener de afaceri in acel timp. Tot atunci tin minte ca revolutionarii din Sibiu faceau o greva a foamei pentru ca fusesera omisi de la aplicarea legii 42 / 1990. In fapt, chiar ei nu fusesera de acord, avand alte simpatii sau apartenente politice decat partidul aflat la putere in anii '90 si nu au dorit initial sa primeasca recunostinta din partea acestuia. Apoi s-au razgandit. Daca ar fi sa fac o paralela, tot atunci, in 1992, mi s-a oferit si mie sa devin revolutionar cu certificat. Eram membru fondator al asociatiei "21 Decembrie". Am refuzat. Mi se parea atunci, ca si acum, ca statul roman mi-a oferit suficienta recunostinta, oferindu-mi oportunitatea de a deveni demnitar. Nu doresc sa judec de ce alti parlamentari au devenit tot atunci revolutionari cu certificat.
Revenind la revolutionarii sibieni, nu cred ca sunt perceputi diferit de alti revolutionari din alte orase - martir. Au pierdut la imagine la fel de mult ca si toti ceilalti. Tot asa, sunt impartiti in tabere, poate nu la fel de inversunati unii impotriva altora, dar cine stie ...

S.D.: Va sunt cunoscute, cu siguranta, recentele proteste ale societatii civile (Rosia Montana, gazele de sist, Sanatatea, Educatia etc.), despre care se vorbeste - atat in tara cat si in strainatate - ca de o "Revolutie a noii generatii", o "noua Mineriada", cerandu-se "reocuparea si eliberarea Pietei Revolutiei" de catre "revolutionarii de azi" etc. Se poate face o asemenea analogie? Avem in fata o “revolutie” in desfasurare, comparabila cu Revolutia Romana din 1989?
R.L.: Nu cred ca se poate face o astfel de analogie intre Revolutia din decembrie '89 si miscarile de strada de azi. Motivele care-i aduc in strada pe unii romani nu sunt general acceptate de la fel de multi alti romani. Deci nu exista o ampla, o generala dorinta pentru sau contra, cum vreti s-o luati. Apoi, cel putin o parte din mesajele pietii le receptez ca fiind reactionare, in sensul unei intoarceri la trecut (comunist sau legionar). Mie-mi repugna astfel de mesaje si nu cred ca am facut o Revolutie anticomunista ca sa ne intoarcem la comunism. Cred ca Revolutia si-a ratat misiunea: nu avem parte de o tara libera si democrata in adevaratul sens al cuvantului. Romania este azi o cleptocratie, o tara profund corupta. Dar solutia nu este renuntarea la idealurile Revolutiei ci dimpotriva, lupta pentru a le recastiga.


S.D.: Revenind: cum ar putea fi “restaurata” imaginea revolutionarilor? Departamente specializate de comunicare si promovarea imaginii ar fi necesare in cadrul SSPR si IRRD pentru a se ocupa de reechilibrarea situatiei imagologice a revolutionarilor? Sau ar trebui implicat Ministerul Culturii? Sau Asociatiile? O federatie, o uniune? In ce fel?  
R.L.: Nu cred ca imaginea revolutionarilor poate fi imbunatatita prin intermediul unor birocrati din SSPR sau chiar din IRR. Daca in SSPR este o serparie de oameni corupti pana-n maduva, in IRR colcaie niste specimene de asa-zisi istorici, toti niste comunisti sadea. Am avut neplacutul prilej sa-i cunosc la un eveniment intitulat "stiintific", dedicat Timisoarei si va spun sincer ca am fost socat. Oamenii aia nu si-au dorit o Revolutie, poate cel mult o "perestroika". Va dati seama singura, probabil, cine i-a adus acolo si cine ii sprijina in continuare.
S.D.: Nu, nu-mi dau...
R.L.: Aprofundand subiectul, va veti da...
O astfel de initiativa - de refacere a imaginii revolutionarilor - poate fi facuta de o fundatie a societatii civile, care sa grupeze intr-un proces foarte atent personalitati marcante ale societatii si care sa promoveze evenimente menite ca pas cu pas sa aduca si mult ravnitul respect fata de revolutionari si implicit, fata de Revolutia Romana. Este un proces indelungat pe care nu-l vad realizat in orizontul meu de viata, dar care, generos fiind, va face dreptate revolutionarilor in fata unor generatii viitoare.